Parteneri în proiectul „Instruire pentru Amprenta Ecologică”
Akaryon este un IMM austriac bazat pe cercetare fondat în 1999. Din anul 2000, Akaryon deține două locații, una în zona rurală din Styria și una în capitala austriacă, Viena. Compania a crescut treptat în ceea ce privește cifra de afaceri și personalul și are în prezent mai mult de 10 angajați. Interesul pentru probleme legate de durabilitate și intenția de a crește gradul de conștientizare privind utilizarea responsabilă a resurselor sunt părți importante ale misiunii noastre corporative: suntem specializați în dezvoltarea de aplicații web complexe, legate de mediu și energie, astfel, adesea îndeplinim scopuri educaționale.
În afară de valorificarea aplicațiilor noastre de informatică de mediu pentru web/mobil ca soluții de sine stătătoare, ne implicăm în mod constant în proiecte educaționale relevante din punctul de vedere al mediului, nu numai introducând cunoștințele noastre tehnice, dar și furnizând soluțiile noastre grupurilor țintă ale proiectelor (de exemplu, formabili ce provin din medii educaționale diferite). În mod frecvent, coordonăm aceste proiecte, având experiență în gestionarea proiectelor de cercetare și cooperare. -> www.akaryon.eu
Plattform Footprint este o alianță de a ONG-urilor sociale și de mediu reprezentative, precum și a instituțiilor academice din Austria, dedicată promovării Amprentei Ecologice ca măsură-cheie pentru sustenabilitate. Organizația este formată din 30 de entități-membre cum ar fi: Greenpeace CEE, WWF, Global 2000, Agenția de Mediu din Austria și multe altele. Scopul final este de a stopa deficitul global prin promovarea conceptului de „o singură planetă vie”, care poate oferi „o viață bună” pentru toți cetățenii lumii în limitele ecologice de pe Pământ prin schimbul echitabil de resurse la nivel mondial. Prin aplicarea Amprentei Ecologice în educație și consultanță, Plattform Footprint vrea să contribuie la „marea transformare” către societăți sustenabile, rezistente „probei timpului”. Plattform Footprint promovează în mod direct conceptul de Amprentă Ecologică folosind materiale educaționale în format printabil, instrumente online, cercetare aplicată, conferințe și campanii pentru a stabili Amprenta Ecologică drept parametru pentru durabilitate în politică și economie, precum și la un nivel de stil de viață foarte personal. Plattform Footprint are un CEO, șase membri ai consiliului de administrație, o adunare mare de freelanceri, așa-numiții multiplicatori de Amprentă. -> www.footprint.at
Universitatea Eötvös a fost înființată în 1635. Este cea mai veche și mai mare universitate din Ungaria, ce funcționează fără întrerupere de mai bine de 380 de ani. În prezent, universitatea are opt facultăți: Educație și Psihologie, Științe Umaniste, Informatică, Drept, Învățământ Școlar și Pre-școlar, Științe Naturale, Științe Sociale, și Facultatea Bárczi Gusztáv de Educație Specială. Universitatea Eötvös Loránd este recunoscută pe plan international, de regulă situându-se pe locuri dintre 180-800 din cele 20000 universități din întreaga lume, și pe primul loc la nivel național. În ultima sută de ani, Universitatea Eötvös Loránd(ELTE) a avut mulți oameni de știință celebri la nivel mondial și patru laureați ai Premiului Nobel printre profesorii și absolvenții săi. Numărul actual de studenți cu vârste cuprinse între 18-23 de ani înscriși în fiecare an a ajuns la 28.000, și există un personal academic de 1.800 de profesori și cercetători calificați. Departamentul nostru din Szombathely (oraș din vestul Ungariei, locuit de 2000 de ani, numele său roman este Savaria), în prezent numit Departamentul de Chimie Savaria la Facultatea de Științe de la ELTE, formează profesori de chimie din 1984, și profesori de știință a mediului din 1992. Instituția noastră originală, Colegiul Berzsenyi Dániel a făcut parte din Universitatea Ungaria de Vest între anii 2008 – 2016 și apoi s-a alăturat Universității Eötvös din 2017. -> savariakemia.elte.hu
Colegiul „Vasile Lovinescu” este unul dintre cele mai mari licee tehnologice din Județul Suceava, aproximativ cu o tradiție de 100 de ani. A fost inițial o școală din domeniul agricol. Fălticeni este un oraș de dimensiuni medii aflat într-o zonă cu mai mult 15 unități administrative rurale, de unde provin majoritatea elevilor. Pe parcursul anilor, s-au adăugat o mulțime de noi specializări. Școala a fuzionat cu alte instituții educaționale, adăugând învățământul economic și mecanic în portofoliul de formare. După 1990, au fost stabilite noi direcții, cum ar fi construcții civile și lucrări publice, industria alimentară, silvicultură și protecția mediului. În prezent, școala oferă formare profesională în peste 14 domenii tehnologice precum și în Matematică-Informatică și Științe Sociale (din domeniul teoretic). Toate activitățile școlare sunt conectate, mai mult sau mai puțin, de domeniile care compun Amprenta Ecologică (studiul și protecția mediului, consum, hrană, locuire și transport). În anul școlar 2017-2018, școala are 1845 elevi (1602 elevi la cursurile de zi) și 112 profesori. Școala dispune de un campus cu trei corpuri de clădire pentru studiu, o sală de sport, un internat și o cantină, facilități de instruire practică și terenuri: 7200 metri pătrați livadă cu meri, 2000 metri pătrați de fermă de legume, o seră, și unelte și echipamente pentru întreținerea acestora. În curtea școlii, există un parc dendrologic de 6000 metri pătrați (spațiul pentru practică pentru elevii de la silvicultură și protecția mediului). -> www.agricolfalticeni.ro
Centrul de educație pentru mediu (K.P.E.) din Pertouliou-Trikkeon a fost fondat în 2009 și este o structură a Ministerului Educației. Este situat atât în aria montană din Pertouli cât și în Trikala, un oraș de mărime medie din centrul Greciei. Personalul cuprinde cinci profesori pentru învățământul primar și secundar și este un centru de educație pentru mediu și pentru dezvoltare durabilă. Activitățile noastre constau în proiectarea și implementarea programelor de educație pentru mediu și dezvoltare durabilă pentru elevi (cu subiecte ca: ca pădurea, apa, energiile regenerabile, schimbările climatice, arhitectura tradițională), seminarii pentru profesori pe diferite teme ecologice, workshopuri și campanii de conștientizare, precum și crearea de auxiliare educaționale. Scopul KPE este de a informa și sensibiliza în domeniul ecologic elevii, profesorii din țara noastră și, prin ei, pe părinți și întreaga societate, astfel ca un număr cât mai mare de oameni să fie motivat și implicat în managementul durabil al mediului pentru menținerea echilibrului ecologic. Pentru aceasta colaborăm cu instituții științifice, instituții guvernamentale și non-guvernamentale, municipalități și școli din zona noastră, dar și la nivel național. În timpul celor nouă ani de funcționare, K.P.E. a format 9.300 elevi și 2.587 profesori de la toate nivelurile de instruire. -> www.kpe-pertouliou-trikkaion.gr